De zeci de ani, seismologii au fost nedumeriți în legătură cu două porțiuni, care se află sub Africa de Vest și Oceanul Pacific. Cu o înălțime de până la 1000 de kilometri și o lățime de câteva ori mai mare, „sunt cea mai mare componentă mantaua Pământului”, spune Qian Yuan, un student la Universitatea de Stat din Arizona (ASU). Undele seismice de la cutremure încetinesc brusc atunci când trec prin acele straturi, ceea ce sugerează că sunt mai dense și chimic diferite de roca mantalei din jur.

Formațiunile de stâncă din scoarța planetei s-ar fi putut cristaliza din adâncurile oceanului magmatic primordial al Pământului. Sau ar putea fi bucăți dense de rocă primitivă care au supraviețuit traumei impactului de formare a Lunii.

Dovezile din Islanda și Samoa sugerează că aceste porțiuni au existat de pe vremea impactului formării Lunii, spune Sujoy Mukhopadhyay, geochimist la Universitatea din California. În ultimul deceniu, Mukhopadhyay și alții au descoperit că lavele de pe insule conțin structura izotopică a elementelor radioactive care s-au format în primele 100 de milioane de ani a istoriei Pământului.

Mai mult, o nouă imagine a impactului sugerează că Theia ar fi putut trimite o cantitate de rocă densă adânc în interiorul Pământului. Teoria impactului a fost dezvoltată în anii 1970 pentru a explica de ce Luna este uscată și nu are prea mult miez de fier: într-o asemenea coliziune, elemente volatile precum apa s-ar fi vaporizat, în timp ce un inel de roci mai puțin dense ar fi format Luna. Lucrările recente ale co-autorului lui Yuan, astrofizicianul ASU Tempe, și Steven Desch, sugerează că Theia era aproape la fel de mare ca Pământul.

Sursa foto: Sciencemag.org

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: