Astronomii au detectat, pentru prima dată, raze X venind dinspre Uranus, datorită investigațiilor realizate cu ajutorul observatorului de raze X Chandra. Aceștia au studiat imaginile captate în perioada 2002 – 2017 și au observat cum frecvența acestora a crescut de-a lungul timpului, în decurs de 15 ani.

Lucrarea arată că Uranus și Neptun au fost, până la aceste descoperiri, singurele planete din Sistemul Solar unde nu au fost detectate raze X. Uranus este un corp gigantic din gheață, alcătuit integral din hidrogen și heliu.

Acesta are două seturi de inele în jurul Ecuatorului și este o planetă unică, pentru că se rotește pe lateral, aproape paralel cu orbita sa în jurul Soarelui. Rotația și axele câmpurilor magnetice ale celorlaltor planete sunt aproape perpendiculare cu traiectoria descrisă în jurul Soarelui.

Oamenii de știință sunt de părere că, la fel ca în cazul lui Jupiter și Saturn, NASA a arătat că o cauză a faptului că Uranus emite raze X este Soarele. Totuși, astronomii au arătat că există, totuși, indicii conform cărora este prezentă cel puțin încă o sursă de raze X – o ipoteză care, dacă se confirmă, ar putea avea implicații foarte interesante în ceea ce privește înțelegerea planetei Uranus.

Sursa razelor X ar putea fi inelele planetei. Uranus este înconjurată de electroni și protoni în spațiul apropiat care, dacă se intersectează cu inelele, le-ar putea face să strălucească și să emită aceste tipuri de raze. O altă posibilitate este aceea ca razele X să fie generate de aurorele de pe planetă, similar cu ceea ce se întâmplă pe Terra, unde culorile strălucitoare ale luminilor nordice, de exemplu, apar datorită particulelor extrem de încărcate energetic ce interacționează cu atmosfera.

Găsirea sursei razelor X le-ar putea spune astronomilor mult mai multe despre obiectele exotice din spațiu, precum găurile negre aflate în creștere sau stelele neutronice, au mai spus cei de la NASA. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: