Un brevet înregistrat de Samsung ascunde un design care va lua mulți utilizatori prin surprindere.

Galaxy Fold a fost un mare eșec până acum, asta deși nici nu a apucat să iasă pe piață, ci a ajuns doar în mâinile jurnaliștilor care ar fi trebuit să facă recenzii.

Asta nu înseamnă că Samsung a abandonat ideea de-a lansa mai multe dispozitive cu ecran flexibil, iar un brevet înregistrat de compania asiatică scoate la lumină idei noi și neașteptate.

Galaxy Tube este un nume pe care l-am găsit noi și pe care îl considerăm potrivit pentru design-ul acestui potențial model, descoperit de cei de la LetsGoDigital.

După cum puteți vedea din ilustrația de mai sus, este vorba despre un display mare, care se pliază sub forma unui tub. În varianta compactă, telefonul sau tableta seamănă cu o cutie de carton.

Foto: LetsGoDigital

Share articol: