Suntem pe final de an, iar toată atenția se îndreaptă acum spre modelele de varf pe care le-am putea vedea din 2020.

Jurnaliștii americani de la CNET au publicat recent mai multe informații noi apărute în piață despre design-ul viitorului model de smartphone pe care Apple îl pregătește pentru 2020. 

iPhone 12 ar urma să vină cu o serie de noutăți pe piață, din toate punctele de vedere, iar totul va începe cu un subiect sensibil: design-ul.

An de an, Apple lansează pe piață telefoane similare, în care diferențele de design sunt mai degrabă sensibile și vizibile în privința camerei foto, mai ales când ne referim la ultimul model lansat în 2019.

Pentru anul viitor, design-ul acestui model va fi ușor diferit, notează sursa citată. În primul rând, colțurile telefonului vor fi ușor rotunjite și vor împrumuta multe elemente de design de la modele mai vechi, precum iPhone 4 și iPhone 5. Aceste elemente nu reprezintă o surpriză foarte mare, dacă privim modul în care compania americană a decis să deseneze iPad Pro în 2018. 

Spatele telefonului ar urma să fie și el schimbat, mai ales în zona camerei, acolo unde Apple va mai introduce o lentilă, denumită time-of-flight camera, regăsită și pe Samsung Galaxy Note 10.

Alte schimbări importante ale acestui model vor fi: trecerea la 5G, o rată de refresh de 120Hz, însă și un display ușor mai mic, de 5.4 inch.

Share articol: