Dispozitivele identificate de experții în securitate cibernetică au nu mai puțin de 400 de vulnerabilități, care ar permite hackerilor să preia controlul asupra lor și să le folosească pentru spionaj.

Aceste puncte slabe, numite de experți „Achilles”, se regăsesc la nivelul procesoarelor Snapdragon, cu care sunt dotate foarte multe telefoane Android de ultimă generație.

Din cauza acestor probleme, identificate de compania de securitate cibernetică Check Point, hackerii pot avea acces la fotografii, clipuri, date sensibile și chiar locații prin care a mers utilizatorul.

Atacul ar fi posibil dacă utilizatorii vor instala o aplicație care pare inofensivă, dar care este plină de malware și care le va permite infractorilor cibernetici să preia controlul asupra telefonului, scrie Daily Mail.

În acest fel, utilizatorii ar putea pierde date importante din telefon, dar ar putea fi și spionați, fără să bănuiască acest lucru.

Procesoarele vulnerabile se regăsesc pe aproape un miliard de telefoane cu Android, fiind utilizate de Samsung, LG, OnePlus, Google și Xiaomi.

Qualcomm, producătorul procesoarelor, a fost avertizat asupra pericolului și precizează că va lansa un kit de software pentru remedierea problemei.

Însă fiecare producător de telefon va fi nevoit să lanseze la rândul său câte un patch, pentru fiecare model de smartphone vulnerabil.

Procesoarele Snapdragon sunt foarte apreciate pentru viteza lor, conexiunea 5G și capacitatea de a suporta o grafică performantă.

Totuși, această nouă tehnologie vine cu un cost, deoarece dispozitivele dotate cu Snapdragon sunt mai vulnerabile la unele atacuri.
 


Urmărește emisiune tale preferate pe ProTv Plus:

 

Share articol: