Concret, autoritățile germane insistă pentru introducerea unei reglementări care să le impună producătorilor să asigure obligatoriu șapte ani de actualizări de securitate pentru smartphone-uri, la care se adaugă și facilități extinse în ceea ce privește reparațiile de care ar putea avea nevoie telefoanele. Autoritățile au precizat și că, dacă dispozitivele au nevoie de reparații, componentele trebuie să fie disponibile ușor și la un preț rezonabil.

Pe de altă parte, DigitalEurope, un grup de lobby format din membrii unor companii precum Samsung, Apple și Google militează pentru o limită de trei ani în ceea ce privește update-urile de securitate - o normă la care majoritatea producătorilor au aderat deja.

Cu tot mai multe dispozitive care se lansează în întreaga lume, e clar că producătorii vor să-și asume un suport cât mai scurt pentru device-urile realizate pentru că, prin asta, pot evita să investească resurse într-un segment care nu îi ajută să câștige mai mulți bani.

În Uniunea Europeană există însă o regulă care precizează faptul că o politică de update de cinci ani ar trebui să fie implementată la nivel general până în 2023 - dar aici rămâne de văzut cum vor contracara producătorii și dacă vor reuși să ajungă la o înțelegere care să presupună un angajament pe o perioadă mai mică. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: