Din 2013 cauta Apple sa primeasca acceptul pentru aceasta tehnologie.

Cei de la Phone Arena anunta ca Apple a primit acordul pentru un patent cerut in 2013 din partea USPTO - dupa zvonurile ca iPhone-ul ar putea avea in curand Force Touch precum la Apple Watch (adica sa conteze intensitatea apasarii ecranului), compania se pare ca lucreaza si la un telefon ce ar avea un display flexibil pe lateral, ceea ce inseamna ca ar functiona precum butoane hardware dinamice care isi pot schimba functia in concordanta cu ceea ce faci pe telefon.

Descrierea patentului sustine ca aceste display "ar putea include unul sau mai multe layere flexibile si ar putea fi montate sub un display transparent din sticla sau plastic". Pe langa layerul clasic, Apple intentioneaza sa puna si unul sensibil la atingere care va inregistra inputul utilizatorului, in timp ce display-ul va oferi acestuia indicii vizuale cu actuala functie, fie ca e vorba de camera, control in joc sau volum.

(vezi mai multe imagini in galeria foto - imaginea din deschiderea articolului reprezinta doar un concept facut de un fan)

Se mai specifica faptul ca tehnologia display-ului patentat ar putea avea o forma plana, ce ar permite sa acopere "partea din fata, din spate si pe lateral a device-ului". Se sugereaza astfel ca tehnologia ar putea sa inlocuiasca in intregime butoanele hardware.

In trecut, s-a mai anuntat ca Microsoft a intentionat sa foloseasca o tehnologie oarecum similara, in timp ce Samsung s-a diferentia prin Galaxy Note Edge si S6 Edge.

Share articol: