Noul gadget vine cu functii precum afisarea emailurilor, trimiterea de SMS-uri sau initierea de apeluri direct

Goclever lanseaza noul smartwatch Chronos Colour, care tinteste toti pasionatii de tehnologie. Dispozitivul cu design elegant incorporeaza un touch screen color de 1,6 inci. Interfata care recunoaste diferitele gesturi, usureaza folosirea ceasului inteligent si gestionarea diferitelor notificari venite de la smartphone. 

Goclever Chronos Colour, la fel ca fratele mai mic, Chronos Eco, a fost proiectat sa usureze viata utilizatorilor, prin facilitarea accesului la cele mai folosite aplicatii. 

Utilizat impreuna cu un smartphone Android, ceasul inteligent ofera noi metode de interactionare. Acesta permite navigarea in lista de muzica si controlul melodiilor redate, direct de pe incheietura, o functie deosebit de utila in mijloacele de transport in comun aglomerate.

Un alt avantaj in acest sens este si radioul incorporat. Pasionatii de fotografie vor aprecia functia care permite operarea camerei din telefonul mobil cu ajutorul Goclever Chronos Colour.

De asemenea, noul dispozitiv poate indeplini si rolul de antrenor personal, datorita accelerometrului incorporat care masoara activitatea utilizatorului (distanta parcursa, numarul de pasi efectuati, numarul de calorii arse etc.). Astfel sesiunile de antrenament vor deveni mai eficiente.

Ceasul inteligent poate primi notificari de la smartphone pe o raza de 10 metri, permitand utilizatorilor sa fie la curent cu SMS-urile sau emailurile primite. Notificarile pot fi personalizate pentru fiecare aplicatie in parte si pot fi oprite din aplicatia dedicata de pe telefon. Mai mult, Chronos COLOR permite si initierea de apeluri sau trimiterea de SMS-uri. Pentru a usura rasfoirea agendei virtuale din telefon, dispozitivul poate fi controlat prin voce. Ceasul inteligent include si aplicatii deosebit de utile precum un calendar, calculator, ceas de alarma sau informatii meteo. 

Goclever Chronos Colour este rezistent la apa (echivalentul a 30m pe ceasurile clasice), astfel functionarea lui nu este afectat de stropirea accidentala, de ploaie sau alte forme de umiditate. Temperatura optima de functionare a dispozitivului este intre 0 si 50°C.

Chronos Colour este compatibil cu o multitudine de dispozitive mobile de la mai multi producatori, care ruleaza sistemul de operare Android 4.4.0 sau o versiune mai recenta. Conexiunea cu smartphone-urile se realizaza prin protocolul Bluetooth BT 4.0. Din motive de securitate, smartwatch-ul va anunta utilizatorii cand iese din raza de acoperire a smartphone-ului. Datorita incorporarii functiilor avansate, s-a optat pentru o baterie de 350mAh care permite functionarea activa a dispzitivului timp de 5 zile sau pastrarea lui in modul standby pana la 2 saptamani.  

Avand dimensiuni de 4,1 x 5,5 x 1,2 cm si cantarind 60 de grame, noul Goclever Chronos Colour va fi disponibil in oferta magazinelor de specialitate din luna Februarie cu preturi pornind de la 329 lei. 

Share articol: